Clubul „Știința pentru Toți” – Atelierul STEAM „Sistemul Solar”
- Jun 24
- 1 min read
În cadrul Clubului „Știința pentru Toți”, elevii de clasa a II-a din cele trei școli partenere au explorat universul prin atelierul STEAM „Sistemul Solar”, desfășurat într-un format interactiv și adaptat vârstei lor.
Cu ajutorul unei machete dinamice a Sistemului Solar, aproximativ 140 de elevi au descoperit poziția planetelor, diferențele de dimensiune dintre acestea și viteza lor de revoluție în jurul Soarelui, înțelegând mai ușor concepte care altfel ar fi rămas abstracte.
Atelierele au fost susținute de elevi de gimnaziu din cele trei școli partenere, împreună cu eleve de la profilul pedagogic al Colegiului Național Pedagogic „Carol I”, demonstrând puterea învățării prin colaborare. Începând din toamnă, machetele folosite în cadrul activităților vor putea fi împrumutate de cadrele didactice prin colecția STEAM a Bibliotecii Municipale „Ion Barbu” Câmpulung-Muscel, astfel încât experiența să ajungă la și mai mulți copii.



