Vineri, 16 iunie 2023, am avut bucuria de a acorda premii în valoare totală de 30.000 lei elevilor din Câmpulung care au obținut rezultate deosebite la Olimpiadele școlare și celor care au realizat acțiuni altruiste, în sprijinul comunității.
Premiile s-au dus către 45 de elevi (până la 600 lei/elev) și 9 echipe (până la 1000 lei/echipă) cu rezultate la Olimpiada Județeană (locurile I, II și III) și la Olimpiada Națională, la nivel de gimnaziu și liceu.
De asemenea am acordat 2 Premii speciale: - pentru elevul Alexandru Ciobotea (Școala ”Nae A. Ghica” din Rucăr) în valoare de 5000 lei, pentru Premiul II și Medalia de Aur la Olimpiada Națională de Matematică. - pentru echipa de Robotică FTC WATT’S UP a Colegiul Național Dinicu Golescu în valoare de 2500 lei, pentru titlul de Campioni Naționali la Campionatul de Robotică First Tech Challenge.
Alături de elevii cu rezultate școlare deosebite, ne-am propus să scoatem în evidență și importanța implicării în comunitate prin premierea a patru elevi din cadrul Programului educațional AIM, care s-au remarcat prin numărul de fapte bune realizate în mod altruist, premiile alocate fiind in valoare totală de 1.750 lei. Este vorba de Premiul I – Dunca Mara, Premiul II – Florescu Ștefan Teodor, Premiul III – Olteanu Sara-Marie & Proca David Ionuț.
Felicitări celor peste 120 de elevi, părinților și profesorilor implicați